Lumini si nelumini

Este o lume a contradictiilor, a negarilor si negarilor negarilor, a dezmintirilor, a musamalizarilor, a replicilor si a minciunilor. Albul este negru si negru este alb, adevarul este pe cap si minciuna pe pajura, noaptea devine zi iar ziua... tot mai noapte. Poate una dintre cele mai incarcate de semnificatie punere in antiteza din microuniversul individual si macrouniversul colectiv este cea a luminii si a intunericului. Ce este intunericul? Absenta luminii, ar spune unii. V-ati dat probabil seama ca nu sunt intocmai multumit de aceasta definitie.

Deci, ce este pana la urma intunericul? Sau, altfel spus, a atins cineva vreodata intunericul? Daca intunericul este o absenta, dar el totusi exista, inseamna ca este una dintre cele mai perverse realitati cu care ne confruntam. Cine nu si-a dorit macar o data in viata sa existe si in acelasi timp sa nu existe? Sa fii o musca pe perete in momentul in care parintii vorbesc despre tine si hotarasc cum sa te pedepseasca. Si totusi musca exista... si cam atat. Sau, credeti ca inventatorii acelei camere de filmat de marimea unui nasture nu si-ar fi dorit sa se transforme ei insisi in nimic si sa-si trimita ochii si urechile sa-si faca datoria in spatele lipsei de contur? Stim ce inseamna sa te ascunzi dupa deget. Facem asta aproape zilnic. Si ne iese rau de tot. Si aici am putea sa invatam cateva lectii de la hoti, talhari, prostituate, teribilisti "underground", gandaci, lilieci, sobolani si politicieni. Fie ca prin natura mostenita sau prin educatia in mod fortat dobandita, toti acestia aleg sa foloseasca intunericul tocmai pentru dubla sa calitate de existenta absenta.

Intunericul nu poate fi aratat deoarece necesita lumina, iar lumina indeparteaza intunericul. Parca ar avea mai mult sens sa incerci sa atingi orizontul decat sa incerci sa arati intunericul. Orbul nu se poate distanta de realitatea autosugerata, dar lumina descopera lucruri care nimeni nu ar fi banuit ca exista. Cine stie ce se poate ascunde in spatele perdelei inexistente a celei mai contradictorii prezente?

Sa admiram...

In urma cu doar cateva zile, o megacomisie reprezentand nu-stiu-cate tari din lumea asta, pe la 50 asa, s-au adunat ca sa discute nimic. Nu ca incalzirea globala ar fi nimic, ci pentru ca minunatele si savantele concluzii la care au ajuns au fost de mult dezbatute de savanta Ileana din tramvaiul 34, 62 de ani, inginer, in momentul in care a intrat in vorba cu filozoful Vasile, 48 de ani, zugrav intre statiile Stefan cel Mare si Piata Galati. Aceleasi concluzii le-au tras si vreo 3 femei aflate la coafor in timp ce stateau cu bigudiurile in plasa si capul in uscator atunci cand, plecand de la intriga captivanta din "Lacrimi de iubire" si plasand-o in antiteza cu... nu stiu... spuneti dumneavoastra o telenovela... au ajuns si la politica, vezi accidentul premierului si suvita presedintelui, si au sfarsit prin a filozofa pe probleme de mediu. In fine, concluzia-mama a comisiei-tatic a fost ca, tineti-va bine, "interventia umana este cauza modificarilor climaterice". Nu serios! Pe bune?

Va propun in cele din urma sa admiram natura cat inca mai reuseste sa ne uimeasca printre "interventiile umane". Doar atat. Sa admiram...

Apus de august

Si iata cum seninul si cumplitul ne ofera o ultima oaza de liniste inainte de a ne parasi pentru totdeauna. Nu, nu pentru 11 luni. Pentru totdeauna. Acest august nu se va mai intoarce. Apa care s-a evaporat sub razele soarelui nu se va mai evapora si la anul. Norii care au brazdat seninul s-au scuturat de mult. Ecoul tunetelor care au insotit cumplitul s-a pierdut de mult in spatiu. Acest august apune si nimeni nu poate face nimic pentru a-l opri...

Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.
În liniştea sării
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.



Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci -
Şi murmură-ntr-una
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.



Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.

Mihai Eminescu - Nu voi mormant bogat

Cumplit de august

V-ati intrebat vreodata ce se intampla atunci cand seninul de august este ascuns de umbrele noptii? Va este frica de noapte? Nu este bine. Ar trebui sa va fie groaza de noapte. Imaginile urmatoare nu sunt reproduceri dupa lucrari in ulei. Sunt fotografii ale unor fenomene cat se poate de reale. Priviti fata nevazuta a seninului de august, fata cumplita a seninului de august.







...noapte buna...

Senin de august

In cele ce urmeaza vom incerca sa admiram impreuna celebrul senin de august, fenomen care l-a inspirat si pe D. R. Popescu in intitularea nuvelei sale. Spre deosebire de nuvela amintita, atentia ne va fi atrasa nu de cumplitul pamantesc ci de inaltul ceresc. Vom admira spatiul in care niciodata nu te simti inghesuit, unde isi gaseste locul oricine, fie pasare, cu sau fara motor, fie zmeu, mancator sau nemancator de corpuri ceresti.








Imaginile care urmeaza nu sunt identice, chiar daca de la un kilometru asa ar parea. Nici nu ar avea cum sa fie identice. Nimeni nu va mai reusi vreodata sa imortalizeze aceste cadre intrucat ele sunt unice. Putem invata de la seninul de august lectia generozitatii. Seninul de august isi imparte spatiul atat cu elementele descrise anterior, cat si cu cele traditionale. Intotdeauna soarele va fi bine primit de seninul de august, iar norii de august vor avea mereu un loc unde sa se odihneasca din neintrerupta lor calatorie, chiar daca rudele lor mai mari si mai gri ii vor urma si in cele din urma vor cuceri spatiul infinit.









Drum bun...

Liniste

In mare liniste voi introduce un nou capitol de meditatie. Si cum luna noiembrie si factura la gaze si apa calda ne fac sa ne amintim cu nostalgie de lunile calduroase, consider ca este momentul ideal sa cugetam un pic asupra diferitelor aspecte ale lunii august. Luna august... ultima luna de vara. O perfecta aplicare a cliseului "linistea dinaintea furtunii". Pentru ca nicicand natura nu pare mai linistita decat in luna august. Totul pare perfect iar vara pare ca va dainui vesnic...












Toate par sa-si vada de ale lor. Linistea domneste peste tot si peste toate.





De o odihna binemeritata se bucura si umbrele. Au muncit mult, foarte mult... Luni de zile au prelungit copaci, frunze, oameni, animale, cladiri... Sunt poate singurele care asteapta armata de nori sa cucereasca taramul fara de frontiere de deasupra noastra. Asteapta ca alte umbre sa le ia locul si sa le lase la vatra...





De odihna se mai bucura si acele lucruri care prin natura constitutiei lor se odihnesc...



...dar si cele care prin natura meseriei nu ar trebui sa o faca...


Iar pentru cei care ati adormit in incercarea de a parcurge aceasta prezentare, ceea ce urmeaza nu este o roata de cascaval, chiar daca unii savanti ar sustine contrariul.



...noapte buna...